PrestaShop are deja tot ce-i trebuie unei facturi românești: la adresa clientului există Companie și Nr. TVA (unde clientul pune CUI-ul), iar comenzile au stări clare (plată acceptată, expediată, rambursată). Modulul ZUC e-Factura se așază pe aceste stări: când comanda ajunge la starea aleasă, factura se emite în ZUC.ro și, dacă vrei, pleacă imediat în SPV-ul ANAF.
Cerințe
- PrestaShop 1.7.7+ sau 8.x, PHP 7.4+ cu cURL;
- pachetul de localizare România importat (International → Localization → Import) — așa adresele au județe, iar ANAF cere județul (
RO-CJ,RO-B…) pentru clienții din România; - cont ZUC.ro cu planul Business și autorizare ANAF (token SPV) făcută o dată în ZUC.ro.
Instalare
- Module → Module Manager → Încarcă un modul → zip-ul de pe pagina de integrări. La instalare modulul își creează tabelul
zucefactura_order(legătura comandă ↔ factură) și un tab admin ascuns pentru acțiuni. - În ZUC.ro, Setări Facturi → API → Cheie nouă, presetul „E-commerce”.
- În configurarea modulului: lipește cheia → Testează conexiunea (planul, mediul ANAF, tokenul) → alege profilul de facturare, starea declanșatoare (implicit „Plată acceptată”) și stările de storno (implicit „Rambursată”; poți bifa și „Anulată”) → Salvează.
- Opțional: URL-ul de cron din configurare, apelat orar din crontab — reîncearcă automat erorile trecătoare.
Cum se construiește factura
| În PrestaShop | Pe factură |
|---|---|
liniile comenzii (preț fără TVA, tax_rate pe linie) | linii cu cota de TVA a fiecăreia |
| transportul, ambalarea cadou | linii separate, cu cota lor |
| reducerile de comandă (cart rules) | o linie „Reducere” cu cantitate −1, la cota TVA care cântărește cel mai mult în comandă |
| Companie + Nr. TVA la adresa de facturare | client persoană juridică; e recunoscut după CUI în lista ta din ZUC.ro |
| fără CUI/CNP | persoană fizică cu identificatorul standard 0000000000000 |
| modulul de plată | ps_cashondelivery → numerar, ps_wirepayment → transfer bancar, restul → card |
În pagina comenzii
Panoul ZUC e-Factura arată factura (serie, număr, status), indexul ANAF și, după caz, stornoul; butoanele Emite factura, Trimite la ANAF, Descarcă PDF, Storno, Actualizează. În lista comenzilor apare coloana „e-Factura” cu ✓ pentru trimis și ● pentru netrimis. Clientul își descarcă factura (și stornoul) din Detalii comandă, în contul lui.
Testare
Cu mediul ANAF din ZUC.ro pe test: plasează o comandă, schimbă-i starea în „Plată acceptată” și verifică factura în ZUC.ro și în panou. Apoi schimb-o în „Rambursată” ca să vezi stornoul. Când ești mulțumit, comută mediul pe producție și, dacă vrei, pornește trimiterea automată.